Elevul Stefan Razvan Balauca propus pentru titlul de cetatean de onoarea a municipiului
Elevul Ştefan Răzvan Bălăucă a fost propus pentru titlul de cetăţean de onoarea a municipiului. Iniţiatorul proiectului de hotărâre este Cătălin Flutur, primarul municipiului.
„Propunerea adusă pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local este o premieră având în vedere că se referă la acordarea unei distincții onorifice unui tânăr care, deși încă nu a atins majoratul, are toate atu-urile să fie considerat un om împlinit, așa cum doar o persoană matură se poate considera. Ar fi de prisos să înșiruim toate medaliile și diplomele obținute de admirabilul elev Ștefan Răzvan Bălăucă, ajuns în acest an în ultima clasă de liceu. Putem spune că încă din clasele primare și gimnaziale a devenit un obișnuit al podiumurilor premianților, diplomele, medaliile, premiile înmulțindu-se necontenit”, se arată în raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre de Consiliu Local.
Aleşii locali vor lua decizia în şedinţa de mâine.