Vecinii ce dau muzica tare vor fi amendati
Cu toții avem acei vecini gălăgioși care se trezesc să repare lucruri prin casă tocmai atunci când ți-e somnul mai drag. Un proiect de lege depus la Parlament are ac de cojocul lor și vine cu amenzi dure pentru cei care își deranjează vecinii în anumite intervale orare.
De asemenea, legea este valabilă și pentru pretrecăreți. Dacă depășiți limita de 35 de decibeli probabil veți primi o amendă frumușică. Potrivit Capital.ro, polițiștii vor fi dotați cu un aparat care măsoară nivelul de zgomot din casele celor care au făcut reclamație.
Bogdan Lazarovici, consultant, inginer de sunet: „Să ne gândim în felul următor. Atunci când vorbim normal fiecare voce produce în jur de 60, 63 de decibeli. În clipa când vorbim mai tare sunt 66 iar atunci când ţipăm am înregistrat şi valori mai mari. Este ca şi când cineva vorbeşte tare lângă dumneavoastră încontinuu.”
Cel care produce un astfel de zgomot ar trebui amendat. Proiectul de lege depus în Parlament spune că între orele 23 şi 7 dimineaţa şi peste zi, de la 14 şi 16, nivelul de zgomot dintr-o locuinţă nu trebuie să depăşească 30 de decibeli. În afara acestor intervale orare, valoarea poate creşte la 35 de decibeli.
Poliţiştii sunt cei care ar urma să facă măsurătorile, cu ajutorul unui sonometru.
Matei Dobrovie, deputat USR: „Măsurarea se face în interiorul locuinţei celui care face plângerea, în locuinţa reclamantului, în niciun caz nu te duci cu sonometrul la cel de deasupra sau cel care te deranjează şi îi baţi la usă. Până când îi baţi la uşă şi aşa… s-a terminat.”