Calin Popescu Tăriceanu: “I-am transmis președintelui Parlamentului Republicii Moldova aprecierile pentru eforturile depuse până acum”

0 302

Marti, 27 noiembrie 2018, presedintele Senatului României , Calin Popescu Tăriceanu, a avut o întrevedere cu Andrian Candu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, în contextul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România.

Discuția a vizat relațiile de cooperare între cele două foruri legislative, cu evidențierea contribuției pe care acestea îl au în asigurarea parcursului european al Republicii Moldova. Am convingerea că Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova au roluri importante în punerea în practică a dezideratelor fundamentale ale cetățenilor, între care consolidarea guvernării democratice ca precondiție a dezvoltării și prosperității durabile pe ambele maluri ale Prutului.

“I-am transmis președintelui Parlamentului Republicii Moldova aprecierile pentru eforturile depuse până acum de Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova pentru îndeplinirea angajamentelor pe care țara și le-a asumat în cadrul Acordului de Asociere cu UE. Așteptările din partea membrilor și instituțiilor UE, între care și România ca partener solidar, sunt ca progresele obținute până acum să fie consolidate, iar hotărârea de menținere a cursului acțiunii pro-europene să nu se diminueze în confruntarea cu riscurile și vulnerabilitățile tranziției.

Sunt onorat de primirea din partea președintelui Andrian Candu a celei mai înalte distincții a Parlamentului Republicii Moldova – „Medalia Democrației”, pentru „contribuții remarcabile la aprofundarea relațiilor de prietenie dintre Republica Moldova și România, precum și pentru merite deosebite în dezvoltarea relațiilor dintre Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata