Zeci de botoșăneni sancționați de polițiști pentru că nu purtau mască în locurile publice

0 93

În data de 01 noiembrie 2020, sub autoritatea Instituție Prefectului, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și mijloace de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. 

La activitățile desfășurate au participat peste 150 de polițiști, polițiști locali, polițiști de frontieră, jandarmi, precum și reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

Echipele de control au verificat peste 100 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 90 de mijloace de transport în comun.

De asemenea, au fost verificate 233 de persoane cu privire la respectarea masurii izolarii la domiciliu si 691 de persoane cu privire la respectarea masurilor de carantina.

In urma neregulilor constatate au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.500 de lei, persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care era instituită măsura obligativității acesteia.

Mulțumim celor care au înțeles că forțele de ordine sunt în aceeași echipă cu cetățenii, nu facem parte din tabere diferite, dimpotrivă, impreună luptăm cu pandemia și trebuie să respectăm măsurile impuse în acest context, pentru că numai astfel putem diminua impactul COVID 19 asupra noastră, a tuturor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata