Vot repetat in CL pentru membrii comisiilor de specialitate

0 88

Vot repetat în Consiliul Local pentru membrii comisiilor de specialitate după ce Prefectura a transmis o plângere prealabilă în care se arată că la desemnarea membrilor din comisii nu s-a respectat configurația politică stabilită de alegerile locale din 27 septembrie.

Propunerile din partea grupului PNL au fost făcute de Cătălin Flutur. În urma acestor propuneri preşedintele de şedinţă Călin Bosovici a venit cu o rugăminte către Cătălin Flutur. „Domnule Flutur o rugăminte, dacă se poate, să retrageţi una dintre nominalizări, pentru că aţi avut practic două nominalizări pentru comisii nu trei cum aţi nominalizat acum”,a spus Călin Bosovici. Consilierul liberal a reamintit că prin aceste propuneri respectă rezultatul alegerilor locale. „Voi fi consecvent şi ne vom cere drepturile aşa cum au fost rezultatele la alegeri. Noi trebuia să avem zece nominalizări în cele cinci comisii. Drept urmare nu numai noi am spus lucru acesta şi cei de la Prefectură pe care i-am sesizat au spus acelaşi lucru. Dvtră veţi supune la vot aceste propuneri şi dacă veţi continua în acelaşi mod noi vom face acelaşi atac înainte la organele care pot şi care ne vor da dreptate”, a fost replica lui Cătălin Flutur.
În acelaşi timp Marius Rogojinschi a venit cu propunerea ca în locul lui Mircea Magdalena în comisia juridică, comisia 5,să fie viceprimarul Bogdan Buhăianu.
comisia 1 : Eugen Ţurcanu

Bogdan Buhăianu, Călin Bosovici, Dana Lăzăruc (PSD), Raluca Curelariu (USR – PLUS)

comisia 2 : Cătălin Boboc

Marian Murariu, Bogdan Buhăianu, Gabriel Tanasă (PSD), Marcel Ghiorghiță (USR – PLUS),

comisia 3 Andrei Amos
Maricel Maxim
Cătălin Boboc

Petru Taielup, Silvia Diaconu (PSD),
comisia 4

Ada Macovei

Daniel Botezatu

Dana Lăzăruc, Daniela Vicol, Marius Rogojinschi (PSD)

În urma votului componenţa la comisia 2 PSD, 2 PNL şi 1 Pro România. „Eu îmi menţin aceleaşi propuneri.Dacă la vot nu o să iese asta aste”, a anunţat Cătălin Flutur. Marius Rogojinschi a reamintit propunerea de la începutul şedinţei cu Bogdan Buhăianu.
comisia 5 Bogdan Buhăianu PSD 11 pentru 9 impotrivă 1 abţinere
Cătălina Lupaşcu PNL 19 pentru 1 împotrivă 1 abtinere
Cătălin Flutur PNL 19 pentru 1 împotrivă 1 abtinere
propunerea cu Eugen Țurcanu nu a mai fost supusă la vot

Marius Buliga, Bogdan Buhăianu (PSD), Liviu Toma (PRO România)
Vot ansamblu propuneri pentru membrii comisiilor: 14 voturi pentru, șase voturi împotrivă și o abținere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata