Asociația „Susține-i pe cei de lângă tine” continuă campania „Fapte bune”

0 96

În data de 12.12.2020 cu ajutorul bunului Dumnezeu în ciuda tuturor vicisitudinilor, asociația „Susține-i Pe Cei De Lângă Tine” a decis să continue șirul faptelor bune. 

 

Astfel, la inițiativa asociației Susține-i Pe Cei De Lângă Tine s-a alăturat asociaţia Frăția Ortodoxă „Sf. M. M. Gheorghe Purtătorul de Biruință” – filiala Botoșani, împreună am reușit să ajungem cu pachete de mâncare,dulciuri, fructe, jucării pentru cei mici iar unde erau nevoi mai mari, am oferit încălțăminte pentru sezonul rece la 3 dintre familii și 2 paturi către 2 familii în total am vizitat 20 de familii din județul Botoșani.

 

Le mulțumim tuturor celor care au contribuit pentru a aduce o rază de lumină celor aproape 100 de copii pe care i-am vizitat!

 

Au făcut posibilă această campanie:

 

Drob Popovici Adrian din partea S.C. CARPATIS S.R.L. , SPĂLĂTORIA OXIGEN , KALAPOTT, ADMIR, FABRICA DE MOBILA STUDIO MOBILLI, CARMANGERIA STEJARUL, VASILE DRAGHICI din partea SHIELD UP ROMÂNIA, Eusebiu Iacinschi din partea KUTY CERAMICS S.R.L. , IONUT LUPASCU , STEFAN VIERIU.

 

Le mulțumim tuturor celor care au înțeles că binele se poate face doar cu sacrificii și cu inima curată!

 

Mulțumim tuturor voluntarilor care cred în puterea exemplului și care s-au implicat activ în realizarea acțiunilor noastre!

 

Acțiunea comună a celor două organizații a demonstrat, dacă mai era nevoie, că puterea stă în unitate.

 

Împreună putem aduce mai multă bucurie!

Toate acestea ilustrează cel mai bine ce înseamnă copilăria de secol XXI, în satul românesc de orișiunde. O copilărie ca o jucărie căreia politicieni vremelnici i-au șters chipul. O copilărie pe care politruci veroși au călcat-o în picioare și au îngropat-o în noroi. Copilăria într-o Românie educată și normală…

 

Dar fără ajutorul dumneavoastră, noi nu am putea merge înainte pe calea faptelor bune!

 

Toți cei care doresc să sprijine în continuare acțiunile asociațiilor noastre, o pot face donând într-unul din următoarele conturi:

 

Asociația „Susține-i pe cei de lângă tine”:

 

IBAN-UL CONTULUI ÎN LEI RO17BTRLRONCRT0557162501

 

IBAN-UL CONTULUI ÎN EURO RO64BTRLEURCRT0557162501

 

Asociația „Scut botoșănean”:

 

RO78 BRDE 070S V402 1863 0700

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata