VIDEO Spectacol făcut de Urșii de la Comănești Șipoteni: „Ne-am născut cu tradiția în sânge”
Urșii de la Comănești Șipoteni ajung în județul Botoșani în fiecare an stârnind admirația celor ce îi văd.
Cunoscuți pentru Jocul Ursului de pe Valea Trotușului, membrii formației colindă anual orașe din întreaga țară, la invitația organizatorilor de festivaluri de datini și obiceiuri, oferind publicului unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri de iarnă din Moldova.
Costumele purtate de dansatori sunt realizate din blană naturală și sunt moștenite din generație în generație.
Costel Dascălu este coordonatorul grupului și este convins că acest obicei va fi dus mai departe peste ani. Cel mai tânăr membru al Urșilor de la Șipoteni are patru ani și deschide parada, ținând ritmul cu colegii săi.

„Suntem înființați de șapte ani, dar înainte mergeam cu alți colegi. Cel mai mic membru al cetei are patru ani iar cel mai în vârstă are peste 60 de ani. Azi (N.R. la festivalul de datini și obiceiuri de iarnă din Ștefănești) suntem 55 de urși dar numărul membrilor noștri depășește 100. Tradiția ursului din blană naturală este pe Valea Trotușului. Urși sunt peste tot în țară, la Tulcea de stuf, la Botoșani, Suceava, ursul cu blană de oaie, dar pe Valea Trotușului obiceiul ursului, care este moștenit din moși strămoși este cu piele naturală. Ne-am născut cu tradiția în sânge și este ceva firesc și nu a fost un alt motiv al înființării noastre decât ceea ce ne curge prin vene”, a spus Costel Dascălu.
























