VIDEO Directorul Direcției de Sport și Agrement, Eugen Țurcanu va fi cercetat disciplinar
Directorul Direcției de Sport și Agrement, Eugen Țurcanu, va fi cercetat disciplinar după închiderea piscinelor din vară.
Primarul municipiului Cosmin Andrei, a anunțat că directorul de la Cornișa va ajunge în fața unei comisii de disciplină, în urma unui audit comandat de către Primăria Municipiului Botoșani. La sfârșitul lunii august, piscinele de la Parcul de Agrement Cornișa au fost închise din cauza mizeriei găsite de Direcția de Sănătate Publică.
„Am solicitat compartimentului audit din cadrul Primăriei Botoșani analizarea unor aspecte care au fost reclamate, inclusiv cele care au ținut de închiderea piscinelor pentru o perioadă de trei zile.
În urma acestui raport au fost făcute o serie de recomandări și către mine și către domnul director de la DSA. Am sesizat comisia de disciplină, sunt aspecte care trebuie clarificate. La fel cum am așteptat punctul de vedere al celor de la audit, vă voi prezenta în Consiliul Local care este propunerea acestei comisii și decizia mea care poate modifica această propunere” a declarat primarul Cosmin Andrei.







