Parc fotovoltaic la Ștefănești: Investiție de două milioane de lei pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile
Au început lucrările la obiectivul de investiții – Parc fotovoltaic -Ștefănești, din cadrul proiectului „Surse regenerabile de energie și stocarea energiei”
🔹️Lucrările includ:
• Pregătirea terenului și amenajarea căilor de acces pentru mentenanță;
• Împrejmuire perimetrală a zonei parcului;
• Structuri metalice de susținere la sol;
• Montarea a 560 panouri fotovoltaice (min. 570 Wp bucata) – ≈ 319 kWp DC;
• 3 invertoare trifazate a câte 100 kW – ≈ 300 kW AC – pe suporți în centrul de greutate al rețelei DC;
• Prize de pământ, sistem de iluminat și supraveghere video;
• Cablare DC (panouri → tablouri TE-DC → invertoare) și cablare AC subterană (invertoare → tablou TE-AC → transformator PTAB);
🔹️Ce va face sistemul:
• captează energia solară;
• o transformă în energie electrică (DC), reglată și convertită în curent alternativ cu caracteristici standard;
• injectează energia în rețeaua de distribuție (SEN);
• colectează date de profil pentru evaluări ale potențialului energetic.
Beneficiile acestei investiții:
🔹️reduce factura publică la energie, 🔹️crește reziliența energetică a orașului 🔹️aduce pe termen lung costuri operaționale mai mici pentru serviciile locale.







