VIDEO Bani în buget pentru unitățile școlare botoșănene. Cosmin Andrei: „Să nu mai solicite bani părinților…învățământul este gratuit în România”

Educația botoșăneană reprezintă unul dintre domeniile ce se regăsesc în întocmirea bugetului municipalității. Primarul Cosmin Andrei a declarat că bugetul a fost întocmit în urma discuțiilor cu directorii unităților școlare.

Edilul susține că bugetul propus este suficient pentru a nu mai fi nevoie de fondul clasei, de bani de la părinți.

„Am avut discuții cu directorii de școli în sala de Consiliu Local și le-am transmis foarte clar că îmi doresc să nu mai solicite bani părinților pentru cele necesare desfășurării învățământului pentru că așa cum spune Constituția învățământul este gratuit în România. Avem prin sumele alocate per elev bani pentru materiale sanitare pentru aceste școli. La sfârșitul anului de cele mai multe ori sunt școli care nu au cheltuit bani și le-am transmis că îmi doresc din timp discuții pentru realocări între instituțiile de învățământ astfel încât părinții din Botoșani să nu mai contribuie cu materiale sanitare sau alte lucruri care li se solicită. Consider că acest lucru este umilitor și administrația are obligația de a asigura finanțarea pentru un învățământ eminamente gratuit fără niciun bani nici din fondul clasei, nici din alte surse. Dincolo de aceste sume pentru desfășurarea învățământului avem o serie de dotări pe care ni le-au cerut directorii, cu dotări ce privesc învățământul în situație de pandemie.„ , a declarat primarul municipiului Cosmin Andrei.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More