Vesti proaste pentru șoferi: Taxa auto revine!

0 248

Taxa auto revine în România. Potrivit Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, proprietarii maşinilor mai vechi de 15 ani ar putea fi taxaţi. Pe de altă parte, românii sunt încurajaţi să cumpere maşini noi şi sunt anunţate stimulente pentru maşinile „verzi”, inclusiv prin Programul Rabla.

Mai mulţi români vor fi afectaţi de noile schimbări privind taxa de poluare prevăzută în PNRR.

„Poate nu va fi numită taxă, poate va fi numită altfel. Din sursele pe care le am eu, se doreşte ca taxa să ia în calcul şi emisiile de CO2 ale maşinii respective. Mai mult, sunt unii care spun că trebuie să diferenţiem în funcţie de cât mergi. Deci vom avea parte de o schimbare, fie că vom plăti o rovinietă mai scumpă, un impozit mai mare sau, la pompă, preţul benzinei sau al motorinei va fi mai mare. Una din variantele astea sau o combinaţie între ele”, a spus Alin Tănase, Greenpeace, potrivit ştirileprotv.ro. 

Ministrul Mediului spune că introducerea unei taxe de poluare pentru maşinile mai vechi de 15 ani a fost o recomandare a Comisiei Europene.

„Măsura de reducere a numărului de maşini mai vechi de 15 ani a fost introdusă în PNRR în ultimele zile, în ultima perioadă de negocieri cu Comisia. A fost o recomandare a comisiei. Se va discuta cu Ministerul de Interne, unde se fac înmatriculările, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Mediului şi în scurt timp vom veni cu o propunere”, a declarat Tánczos Barna, ministrul Mediului.

Românii sunt încurajaţi să cumpere maşini noi prin acordarea de stimulente, inclusiv prin Programul Rabla, prin creşterea primelor de casare. De asemenea, 6.500 de staţii noi de încărcare pentru maşini electrice ar urma să apară în următorii cinci ani.

Numărul maşinilor noi înmatriculate este în scădere, în timp ce înmatriculările de vehicule rulate au crescut cu aproape 8%. Din aproximativ 7,3 milioane de maşini, câte sunt în total înmatriculate în România, mai mult de jumătate, adică aproape patru milioane, sunt maşini mai vechi de 15 ani. Iar două milioane de autoturisme au între 11 şi 15 ani. Asta în timp maşinile mai noi de cinci ani sunt sub 700.000.

„Probleme care pot afecta siguranţa circulaţiei, şi aici mă refer în principal la partea de accidente, la partea de avarii reparate prost şi la kilometraj modificat. Poţi să ai un kilometraj modificat, astfel încât să sari peste o revizie majoră a motorului, însemnând un lanţ de distribuţie care se poate rupe în timp ce mergi în trafic şi de aici o grămadă de probleme, pe lângă neplăcerea de a rămâne blocat în trafic”, Răzvan Pavel, reprezentantul unui site de verificări auto.

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata