Trei mașini au fost implicate într-un accident la Flămânzi

0 1.079

Trei mașini au fost avariate în urma unui accident rutier produs pe raza localității Flămânzi, în urmă cu puțin timp.

La caz au ajuns pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și un echipaj SAJ. Aceștia au constatat că toate cele șase persoane erau ieșite din mașini. Acestea au fost evaluate de echipajele medicale la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.

simio cosma

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor. Totodată, au îndepărtat de pe partea carosabilă elementele de caroserie, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata