Senat: Medicii si profesorii vor putea depune cereri pentru locuintele ANL si dupa 35 de ani
Plenul Senatului a adoptat, marţi, un amendament potrivit căruia, pe lângă medicii rezidenţi şi medicii specialişti, şi cadrele didactice să poată depune cereri pentru repartizarea locuinţelor construite prin programele ANL şi după împlinirea vârstei de 35 de ani.
„Prin excepţie de la prevederile art. 8 alin (1), medicii rezidenţi şi medicii specialişti pot depune cereri pentru repartizarea locuinţelor construite prin programele ANL şi după împlinirea vârstei de 35 de ani”, potrivit amendamentului adoptat cu 90 de voturi „pentru”, 0 abţineri şi 0 voturi „împotrivă”.
Iniţial, în Comisia pentru Administraţie Publică şi Organizarea Teritoriului a fost aprobat un amendament la proiectul de lege, astfel că medicii rezidenţi şi medicii specialişti pot depune cereri pentru repartizarea locuinţelor construite prin programele ANL şi după ce împlinesc vârsta de 35 de ani.
Marţi, în plenul Senatului, senatorul PSD Ecaterina Andronescu a propus ca amendamentul să fie completat cu cadrele didactice, atât profesorii, cât şi învăţătorii şi educatorii, astfel că şi aceştia vor putea depunde cereri pentru repartizarea locuinţelor construite prin programele ANL şi după împlinirea vârstei de 35 de ani.
Senatorii au votat Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2017 pentru completarea art.6 din Legea nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia cu 89 de voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi „împotrivă”.
În cazul acestui proiect de lege, Senatul este prima cameră sesizată.