Sedinta de guvern pentru modificarea Codului Fiscal s-a amanat. Sindicatele ameninta cu greva generala
Ședința extraordinară de Guvern care urma să aibă loc vineri și în cadrul căreia urmau să fie aprobate o serie de măsuri fiscal-bugetare va fi reprogramată la o dată care va fi comunicată ulterior, potrivit unui anunț al Biroului de Presă al Executivului.
Iniţial s-a vehiculat informaţia că s-a decis amânarea întrucât nu au venit toate avizele de la instituții și ministere, potrivit unor surse guvernamentale.
Proiectul modificării Codului Fiscal a fost criticat din toate părţile, de la preşedintele Klaus Iohannis, la sindicate, patronate.
Mai mult, sindicatele au ameninţat cu grevă generală. Confederaţia Naţională Sindicală ”Cartel ALFA” salută decizia federaţiilor sindicale membre, dar şi a celor din celelalte confederaţii, de a începe procedurile pentru declanşarea grevei generale împotriva măsurilor fiscale de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat.
Cartel Alfa susţine că o „grevă generală este sancţiunea firească ce trebuie aplicată politicienilor aflaţi la guvernare care impun şi insistă cu o agendă de măsuri fiscale în contradicţie cu angajamentele pe care şi le-au asumat faţă de lucrători, respinse deopotrivă de reprezentanţii lucrătorilor şi ai angajatorilor”.
Consiliul Economic și Social, organism consultativ al Parlamentului și al Guvernului României, a avizat negativ proiectul Cabinetului Tudose de modificare a Codului fiscal, inclusiv propunerea de trecere a contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.
Decizia CES – din care fac parte 15 reprezentanți ai sindicatelor, 15 reprezentanți ai patronatelor și 15 reprezentanți ai societății civile – a fost luată în ședința de marți, iar votul a fost „masiv” împotriva modificărilor propuse de Guvern.