psd parlament top
PNL top parlamentare

Prognoza meteo pe trei luni : Cum va fi vremea de Craciun si Revelion

0 1.596

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe următoarele 3 luni.

ANM precizează că, în luna noiembrie, temperaturile medii se vor situa peste normalul climatologic în sud, sud-est și local în vest și vor fi apropiate de normal în restul regiunilor. Media multianuală a lunii este de 3,8 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei și Transilvaniei (între zero și 4 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 8 grade Celsius, se vor consemna în Dobrogea.

Cantitățile totale de precipitații se vor situa, în general, în limite normale în cea mai mare parte a teritoriului. Acestea pot fi excedentare în majoritatea regiunilor ţării, cu excepţia unor areale restrânse din vest şi sud, unde vor fi apropiate de mediile multianuale.

În decembrie, temperaturile medii ale aerului vor fi cuprinse în limite apropiate de mediile multianuale, stabilite prin măsurători de specialitate, la -0,8 grade Celsius, în majoritatea regiunilor, local mai ridicate decât acestea în sud-estul țării. Temperaturile medii vor fi cuprinse între -4 și zero grade Celsius, în Moldova și Transilvania, respectiv între zero și 2 grade Celsius, în Dobrogea.

Precipitațiile totale vor fi local excedentare în regiunile centrale, estice și sud-sudice, și apropiate de mediile climatologice în restul teritoriului. Măsurătorile de specialitate au stabilit o normă medie lunară a precipitațiilor, pentru decembrie, de 44,8 l/mp, conform ANM.

În ianuarie 2018, temperatura medie lunară va avea valori sub media climatologică, local, în nordul şi centrul ţării şi apropiate de normal în celelalte regiuni. Media multianuală pentru această perioadă este de -2,1 grade Celsius. Potrivit prognozei, sunt aşteptate temperature mai scăzute în Maramureş şi Transilvania (-6, respectiv -4 grade Celsius, în medie) şi mai ridicate în sud, în jurul valorii de 0 grade Celsius.

Precipitațiile totale lunare vor avea o tendință spre excedent în regiunile centrale și local în cele vestice, iar în restul țării vor putea fi apropiate de mediile multianuale. Media precipitațiilor va fi de 33.6 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a declarat că temperaturile ar putea scădea sub minus 30 de grade Celsius în timpul nopţii, în luna ianuarie. De asemenea, valori foarte scăzute ar putea fi şi în decembrie.

Cosma pentru oameni
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata