Primele detectoare gratuite au ajuns în casele botoșănenilor

0 356

Casele a patru familii din comuna Cristești sunt mai sigure, de astăzi, datorită campaniei „Detector pentru viață”. Pompierii militari și voluntari, dar și reprezentanți ai DELGAZ GRID au instalat, în aceste locuințe, detectoare de monoxid de carbon și fum.

Astfel de dispozitive, care semnalează imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon în spațiile în care sunt amplasate, vor fi montate și în alte 495 de case din Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona și Ștefănești, zilele următoare.

 

Pe lângă instalarea detectoarelor, pompierii vor instrui familiile beneficiare cu privire la modul de utilizare și întrebuințare a acestor dispozitive. La fiecare casă, vor lăsa și materiale informative din campanile naționale – „Împreună pentru siguranță”, care are ca obiectiv reducerea numărului de victime generate de incendiile de locuințe în rândul persoanelor vârstnice, precum și materialele din cadrul celorlalte campanii, respectiv – RISC – „Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale”, „Ai grijă la cea mai mare grijă – Siguranța copilului tău”, „Stop incendiilor de vegetație uscată”, Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!” și „Un cămin sigur pentru copilul tău”.

 

Vă reamintim faptul că, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează, în 20 de județe printre care și Botoșani, campania „Detector pentru viață”. Aceasta se adresează persoanelor în vârstă, cu dizabilități sau din medii sociale defavorizate, unde încălzirea locuințelor se face cu sobe sau alte mijloace similare și constă în instalarea, cu titlu gratuit, a unor detectoare de fum și de monoxid de carbon.

 

simio cosma

Totodată, urmărește să evidențieze importanța montării unor astfel de dispozitive cu rol de avertizare, care să semnaleze imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.

 

Fiți responsabili și instalați detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaze în locuințe! În caz de pericol, acestea vor declanșa alarma în timp util și, în acest fel, veți putea reacționa la momentul potrivit.

 

Atenție! Detectoarele nu alertează în mod automat autoritățile, nu este interconectat cu sisteme de stingere a incendiilor – rolul lui este doar de avertizare a ocupanților construcției de izbucnirea unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata