Orar special in scolile botosanene joi
Elevii botoşăneni vor merge la şcoală joi, 5 octombrie, de Ziua Internatională a Educaţiei. Inspectorul şcolar Ciprian Manolache, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean a declarat că elevii şi profesorii nu vor face cursuri, dar vor desfăşura activităţi specifice educaţiei. „Să nu se înțeleagă prin asta că profesorii nu vin la ore sau elevii sunt liberi, dimpotrivă elevii în timpul programului școlar vor desfășura activități cu prilejul acestei zile, activități care vor fi prevăzute într-un grafic la nivelul fiecărei unități de învățământ”, a spus Ciprian Manolache.
Ziua Mondială a Educaţiei a fost inaugurată, în 1994 de către UNESCO şi se sărbătoreşte, în fiecare an, pe 5 octombrie, în 200 de ţări din întreaga lume. La nivel mondial, această zi este cunoscută sub denumirea de World Teachers’ Day – Ziua Profesorilor.