O botosaneanca este noul Avocat al Poporului
Fostul europarlamentar al formațiunii conduse de Călin Popescu-Tăriceanu, Renate Weber, este noul avocat al Poporului.
Plenul Parlamentului a decis prin vot secret, miercuri, numele noului Avocat al Poporului.
Potrivit Constituției României, Avocatul Poporului este singurul care poate să conteste la Curtea Constituțională ordonanțe de urgență.
În vârstă de 63 de ani, Renate Weber s-a născut la Botoșani în 1955 și a absolvit, în anul 1979, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti iar mai apoi devenea avocat în cadrul Baroului din Bucureşti, până în decembrie 2004. În paralel, între 1993-2004, aceasta a deţinut şi funcţia de redactor-şef al Revistei Române de Drepturile Omului, pentru ca mai târziu să fie numită în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme constituţionale şi legislative a fostului preşedinte Traian Băsescu. Aceasta a demisionat un an mai târziu din motive de sănătate.