Ministrul Carmen Dan atentionare catre prefecti : „Suntem datori sa ii punem pe cetateni la adapost”

0 677

Autorităţile se pregătesc pentru iarnă! Cel puţin aşa ne-a asigurat astăzi ministrul de Interne, Carmen Dan, care a avut o primă videoconferinţă cu prefecţii.
„Chiar dacă vremea este frumoasă, nu vreau să pierdem din vedere că iarna bate la uşă. Se impune să luăm măsuri pentru fiecare judeţ în parte, dar şi la nivel central. Prefecţii au obligaţia să se asigure şi să ne asigure că autorităţile locale au stocurile cu materialele antiderapante şi utilaje pe care să le folosească în situaţii de nevoie. Eu am făcut o evaluare a acestei situaţii şi, la o primă vedere, pot spune că se poate şi mai bine”, a transmis Carmen Dan.

Ministrul a făcut un apel către autorităţile locale să îşi încheie contractele de deszăpezire.
„Suntem datori să îi punem pe cetăţeni la adăpost. În ceea ce priveşte MAI, prioritatea noastră este gestionarea situaţiilor de urgenţă. Rog direcţiile de sănătate publică să îşi actualizeze listele cu persoanele care necesită dializă şi cu femeile însărcinate. Solicit autorităţilor să se îngrijească pentru ca acele spaţii destinate adăpostului să fie ok”, a continuat ministrul.

simio cosma

La videoconferinţa cu prefecţii a fost prezentă şi Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie.

Specialistul a declarat că va fi din ce în ce mai frig spre sfârşitul lunii.
„Luna noiembrie începe cu temperaturi în uşoară creştere. Semnalul general pentru noiembrie este acela că temperaturile medii vor fi mai ridicate în partea de sud şi sud-vest, iar precipitaţiile vor fi excedentare. La munte vom avea viscol”, a declarat Florinela Georgescu.

Pentru luna decembrie, directorul ANM a prognozat temperaturi normale pentru această perioadă, însă a avertizat că pot exista episoade cu ger şi viscol!
„Se pot înregistra şi minus 20 de grade. S-a mai întâmplat şi se poate repeta”, a continuat meteorologul.
În ianuarie, temperaturile vor fi sub norma climatologică, iar precipitaţiile vor fi mai însemnate în partea de vest şi centru.
„Putem avea chiar şi minus 30 de grade. Este un semnal al unor episoade de ger”.
Potrivit directorului ANM, „fenomele cele mai severe vor fi în a doua parte a iernii. Trebuie să fim foarte atenţi la jumătatea lunii ianuarie”, a avertizat Florinela Georgescu.
Ministrul Carmen Dan a ţinut să le transmită prefecţilor să trateze foarte serios avertismentele date de meteorologi.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata