Lider sindical : Pentru luna decembrie nicio unitate scolara nu are bani de salarii

0 251

Final de an cu emoţii pentru cadrele didactice : în decembrie nu sunt bani de salarii, iar în noiembrie la nivelul judeţului au fost făcute redistribuiri de la o şcoală la alta. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI), a declarat că marţi la nivelul Consiliului de Administrație a Inspectoratului Școlar Județean s-a aprobat redistriubuirea unor sume de bani suplimentare de la unele școli cu reducere la alte școli, astfel încât să fie asigurate salariile pe luna noiembrie. În schimb pentru luna decembrie nicio unitate şcolară nu are bani de salarii. La şedinţa de ieri s-au aprobat redistribuirea unor sume de bani, suplimentare la unele şcoli cu reducerea de la alte şcoli astfel să închidem luna cu salariile acum. Din informaţiile pe care le am eu ieri  erau asigurate 92% din sumele necesare pentru închiderea lunii noiembrie, diferența urmând a fi reglată pe contribuții. În luna decembrie nu avem bani deloc pentru nicio școală.  Avem școli care nu au avut bani încă din august  dar atunci erau cazuri izolate dar acum cam jumătate au avut şi jumătate nu au avut şi s-au echilibrat între ei. Pentru luna aceasta s-a rezolvat. În decembrie nu avem bani deloc”, a declarat Liviu Axinte. Soluția ar fi fie alocarea de fonduri din fondul de rezervă a Ministerului Educației sau alocarea de fonduri prin rectificare bugetară.  „Eu nu ştiu care este suma necesară la nivel naţional şi cât mai are Ministerul în fondul de rezervă. La noi există practica de a avea un fond de rezervă la dispoziţia Ministerului  care să intervină în situaţii de criză. E posibil să ne putem încadra în fondul respectiv de rezervă. Nu pot să spun că dacă nu se va face rectificare bugetară nu se va avea bani de salarii. Situaţia nu este doar în învăţământ şi în ultimii ani a existat la final de an o rectificare bugetară” ,a completat liderul sindical.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata