Raluca Turcan va coordona șapte ministere, în calitate de vicepremier

0 290

Vicepremierul Raluca Turcan va coordona activitatea a şapte ministere, printre care al Educaţiei şi Cercetării, Sănătăţii, Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, potrivit unei decizii a prim-ministrului Ludovic Orban, publicată miercuri în Monitorul Oficial, conform Agerpres. Turcan va mai coordona activitatea ministerelor Justiţiei, Fondurilor Europene, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Culturii.

Totodată, vicepremierul va coordona derularea raporturilor constituţionale între Guvern şi Parlament, mai prevede decizia.

Viceprim-ministrul Raluca Turcan va aviza planurile de măsuri sectoriale elaborate de aceste ministere în vederea asigurării conformităţii cu Programul de guvernare, va urmări îndeplinirea acestora şi va asigura informarea permanentă a prim-ministrului în legătură cu aceste aspecte.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata