Fed mare
Cos mare
GIF PRO

INCONȘTIENȚĂ! Cinci botoșăneni prinsi beți la volan în câteva zile

0 201

La data de 08.02.2020, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Bădiuţi, au depistat în trafic un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din aceeaşi localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în autoturism se mai afla un tânăr de 21 de ani, care a declarat că este proprietarul vehiculului şi că i l-a încredinţat prietenului său, deşi cunoştea că nu posedă permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere.

La data de 09.02.2020, poliţiştii oraşului Ştefăneşti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, în colaborare cu poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Santa Mare.
Cu ocazia verificării documentelor, a rezultat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar cu ocazia testării alcoolscopice a rezultzat o valoare de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în car se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

La data de 09.02.2020, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti, au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat din localitatea Adăşeni cu privire la faptul că a fost ameninţat şi urmărit cu un autovehicul de persoane a căror identitate nu o cunoaşte.
În urma deplasării la faţa locului s-a stabilit următoarea situaţie de fapt:
Pe drumul naţional DN 29, a fost depistat un autoturism condus de un tânăr de 33 de ani, care a declarat că mai multe persoane din localitatea Adăşeni, l-ar fi ameninţat şi l-ar fi urmărit cu un autoturism până la ieşirea din sat.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, el a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă bărbatul a refuzat această procedură.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice.

La data de 09.02.2020, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Săveni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul judeţean DJ 282 din localitatea Dângeni, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din comuna Truşeşti.
În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 10.02.2020, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Săveni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Alexandru Ioan Cuza din oraşul Săveni, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din comuna Drăguşeni.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, autoturismul pe care îl conducea fiindu-i încredinţat de un alt tânăr de 25 de ani, pasager în autoturism şi care cunoştea faptul că acesta nu posedă permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiuniilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi încredinţarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata