Guvernul va prelungi școala online până pe 8 februarie. Ministru: „Am refuzat posibilitatea prelungirii până în septembrie”

0 185

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat marți, la Antena 3, că în ședința de Guvern de mâine se va adopta o Ordonanță de Urgență care permite continuarea învățământului exclusiv online până pe 8 februarie, când începe semestrul II.

Ministrul a adăugat că nu a vrut ca OUG să dea posibilitatea prelungirii până la finalizarea anului școlar a școlii online, aceasta fiind o dovadă că face tot posibilul pentru redeschiderea cât mai rapidă a școlilor. Revenirea elevilor în clase nu ține doar de ministerul educației, ci depinde de rata infectării cu noul coronavirus și de rata vaccinării anti-COVID. Sorin Cîmpeanu a menționat că doar dacă ar avea „un glob de cristal” ar putea spune acum când se vor redeschide școlile. El a adăugat că examenele naționale se vor organiza și anul acesta.

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata