Guvernul va prelungi plafonarea prețurilor la unele alimente încă 60 de zile

0 143

Guvernul va prelungi plafonarea adaosului comercial pentru încă 60 de zile prin Ordonanța de Urgență.

Cu două zile înainte de expirarea plafonării preţurilor la alimentele de bază, Guvernul şi magazinele ar fi ajuns la un acord. Adaosul comercial plafonat va fi prelungit pentru o perioadă de două luni.

Discuțiile au fost între Marcel Ciolacu, ministrul Agriculturii și reprezentanții din retail.

Vor rămâne primele 16 alimente de bază şi, de asemenea, ar putea fi adăugate pe această listă untul, gemul şi carnea de miel, potrivit unor surse guvernamentale. În schimb, vor dispărea de pe această listă acele alimente consumate în perioada sărbătorilor de iarnă, cum ar fi cozonacul, bulionul, smântâna, drojdia, margarina, dar şi carnea tocată.

”Am decis să prelungesc cu 60 de zile ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Românii trebuie să aibă parte în continuare de o stabilitate a prețurilor la alimente, după nebunia creșterilor speculative din trecut.

Constat că și cei care în trecut au criticat această măsură, recunosc acum că, în lipsa ei, prețurile ar fi crescut cu până la 20%”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Toate aceste produse s-ar putea scumpi cu până la 10% în perioada următoare, mai exact de la 1 februarie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata