Finantare europeana pentru amenajarea unei zone de recreere in Zona Industriala
Finanţare europeană pentru amenajarea unei zone de recreere în Zona Industrială a municipiului Botoşani. Municipalitatea a semnat la finalul anului trecut contractul de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate – amenajare zonă de recreere strada Adrian Adamiu, municipiul Botoșani”, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR). Primarul municipiului Cătălin Flutur a anunţat că valoarea proiectului este de 2,3 milioane de lei (aproximativ 500.000 de euro), din care 1,9 milioane de lei finanţare europeană, 303.138 lei de la bugetul de stat şi 46.636 lei reprezentând contribuţia comunităţii locale. „Aceste programe vizează reabilitarea unor zone din municipiul Botoșani, care sunt într-o arie defavorizată, care vor fi modernizate. Sunt pași înainte pe care nu puteam să îi fac acum două luni, sub nicio formă. Cam asta e povestea”, a declarat Cătălin Flutur. Durata de implementare a acestui proiect este de 47 de luni. Finanţarea va acoperi amenajarea unui părculeţ în suprafaţă de 900 de metri pătraţi cu zone de recreere, spaţii de joacă, zone de sport, spaţii de relaxare, zonă verde şi alei pietonale, în zona căminelor Condacia. Parcul va putea fi folosit de cele aproximativ 600 de persoane care locuiesc în zonă, în vederea reducerii gradului de marginalizare a acestora, dar şi de ceilalţi locuitori ai municipiului. Totodată, va fi reabilitat şi modernizat tronsonul II al străzii Adrian Adamiu, în suprafaţă de 347 de metri pătraţi, în vederea îmbunătăţirii condiţiei infrastructurii stradale, pietonale a comunităţii „Condacia” Botoşani.




