Eduard Gurău, medic specialist în urgență prespitalicească, candidat PSD la Deputați: „Minciunile și incompetența guvernului PNL scoate în stradă medicii din linia întâi, ajunși la capătul puterilor”

0 335

(CP) Eduard Gurău, medic specialist, candidat PSD Botoșani pentru Parlamentul României a declarat astăzi că sistemul sanitar la nivel local și în toată țara începe să crape din cauza lipsei de preocupare și de investiții din partea Guvernului Orban.

Guvernul PNL a lăsat de izbeliște sistemul sanitar și a lăsat românii să moară cu zile atât de coronavirus, cât și de alte maladii. Guvernul lui Iohannis este pe punctul de a băga sistemul de sănătate în colaps. Liberalii au adoptat strategii de criză incoerente, au făcut promisiuni pe care au uitat să le mai onoreze, au luat decizii politice luate fără consultarea partenerilor sociali, iar acum dau vina pe medici și pe cetățeni pentru dezastrul care se prefigurează și pune sistemul de sănătate în genunchi. Cum pot botoșănenii să-l mai creadă pe prim ministru Orban sau pe ministrul Sănătății Tătaru că vor lua măsuri de reducere a infectărilor, când Guvernul PNL nu a achitat nici măcar ce a promis, ce era obligat prin lege să le achite medicilor și ambulanțierilor”, a declarat Eduard Gurău.

În timp ce guvernul PNL nu plătește medicii, nu le asigură materialele și echipamentele medicale necesare și nu îi consultă în luarea deciziilor, la București s-a decis interzicerea protestele medicilor din Piața Victoriei pentru a le închide gura.

Guvernul lui Iohannis nu și-a respectat angajamentele față de personalul medical aflat în linia întâi a luptei împotriva pandemiei. Minciunile și cinismul PNL descurajează personalul medical și îi determină pe doctori să plece din sistem, chiar în momentul în care este mai multă nevoie de ei, când numărul îmbolnăvirilor a explodat și când sistemul este aproape de blocaj. PSD a cerut și cere insistent ca viața oamenilor să fie mai presus de jocurile politicianiste și calculele electorale ale liberalilor pe spatele cadrelor medicale, care au ajuns la capătul puterilor! Iohannis și liberalii țin morțiș să facă alegeri în vârf de pandemie și le vor face chiar dacă vor fi 10.000 de noi cazuri pe zi, dacă vor muri zilnic peste 100 de oameni și se va depăși capacitatea ATI. Este strigător la cer, cum se joacă la ruletă viața românilor”, a subliniat medicul botoșănean, candidatul pentru un loc la Camera Deputaților din partea PSD Botoșani.

PSD cere Guvernului Orban ca în ceasul al doisprezecelea să ajusteze protocolul de testare pentru a se întrerupe lanțul de transmisie al bolii. Noul protocol trebuie să permită accesul la testare gratuită inclusiv pentru cei care au fost contacți ai contacților direct ori ai celor care au suspiciuni că au fost contaminați cu COVID-19.

Mulți români nu-și permit costurile testării și din această cauză contaminarea a crescut galopant. Politica restrictivă de testare promovată de guvernul PNL a generat scăparea de sub control a pandemiei. S-a ajuns la aproape 9.000 de persoane infectate pe zi din cauza incompetenței, bâlbelor, incoerențelor, minciunilor și improvizațiilor guvernării liberale. Dumnezeu cu mila, ce ne așteaptă în lunile următoare”, a arătat Eduard Gurău.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata