parlamentare sus
achitei top

Deputatul Mihaela Hunca solicita Ministrului Educatiei modificarea legii cu privire la posturile nedidactice

0 704

Deputatul social democrat Mihalea Huncă a cerut unele lămuri de la ministrul educaţiei, Valetin Popa cu privire la modificările legale care vizează posturile nedidactice.

 

psd parl jos

Ministerul Educației Naționale
Domnului Ministru Valentin Popa

De la: Mihaela Huncă, membru în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport
ÎNTREBARE
Obiectul întrebării: oportunitatea modificării OUG 90/2017, astfel încât și posturile nedidactice să fie introduse ca excepție de la prevederile alin. (1) ale actului normativ

Stimate domnule Ministru,
Având în vedere că în prezent pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar se aplică prevederile art. 14 din OUG 90/2017, ceea ce determină apariția unor situații dificile cum ar fi de exemplu imposibilitatea asigurării transportului dus-întors al elevilor de acasă la școală, vă rog să aveți în vedere aplicarea art. (4) pentru această categorie de personal, așa cum este reglementată pentru personalul didactic.
În acest sens, vă rog să-mi transmiteți dacă veți avea în vedere în perioada următoare modificarea legislației, astfel încât pe fiecare post nedidactic care se vacantează să se poată angaja o persoană cu normă întreagă și nu cu jumătate de normă cum este în prezent.
Așa cum bine știți personalul nedidactic are un rol foarte important în ceea ce privește modul de organizare și desfășurare al activității la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar.
Solicit răspuns scris.
Cu deosebită considerație,
Deputat PSD Mihaela Huncă

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata