Corneliu Mihai contestat pentru prima masura luata ca manager la Spitalul de Copii Iasi

0 247

Numit în funcția de manager a Spitalului de Copii Sf. Maria din Iași botoșăneanul Corneliu Mihai este contestat pentru prima măsură luată. Acesta a decis atentarea la memoria profesorului Marin Burlea, un adevărat simbol al pediatriei naționale și al medicinei ieșene.

„Noul director al Spitalului de Copii ”Sf. Maria”, adus de Maricel Popa din Botoșani pentru a manageria cel mai mare spital pediatru din Moldova, deja s-a făcut remarcat printr-o primă acțiune: atentarea la memoria profesorului Marin Burlea, un adevărat simbol al pediatriei naționale și al medicinei ieșene.

În primul rând, este absolut rușinos faptul că în Iașul cu cea mai importantă universitate de medicină din țară, cu cea mai bună școală medicală, pesedistul Maricel Popa importă ca manager al Spitalului de Copii Sf. Maria pe cineva din Botoșani, culmea, căruia nu i s-a prelungit mandatul de către conducerea PSD a Consiliului Județean Botoșani. În schimb, pentru un spital de anvergura celui de la Iași este foarte potrivit”, în opinia d-lui Maricel Popa, citat de realitateadeiasi.net.

“În loc să auzim de un plan de dezvoltare al Spitalului de Copii, de proiecte concrete pentru a moderniza și dota acest spital care deservește întreaga Regiune de Nord-Est, noul manager are ca principală preocupare să impieteze la memoria regretatului Marin Burlea , susține Marius Bodea.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata