Conducători auto aflați sub influența alcoolului, scoși din trafic de polițiștii botoșăneni
La data de 27 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprti pentru control, pe drumul județean DJ 282, în comuna Todireni, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 27 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe drumul public, din orașul Săveni, un autoturism care circula cu viteză peste limita legală.
În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat, de 44 de ani, din comuna Ungureni, precum și faptul că a consumat băuturi alcoolice, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 27 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au identificat, pe drumul public din orașul Bucecea, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 48 de ani, din aceeași localitate.
Deși emana halenă alcoolică, acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest sau să-i fie recoltate probe biologice de sânge, motiv pentru care în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.
La data de 28 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național DN 29C, în comuna Vârfu Câmpului, un autoturism condus de un bărbat, de 69 de ani, din județul Suceava.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 28 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 50, în localitatea Zăicești, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din comuna Bălușeni.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de c
onducere sub influența alcoolului.