Centenar sub Tricolor cu ALDE Botoșani

0 364

ALDE Botoșani a sărbătorit un secol de la Unirea din 1918, cu tricolorul la rever, în inimă și pe buze, în mijlocul botoșănenilor. Un drapel de circa 10 m le-a fost deschizător de drum astăzi. 

Bucuria de pe chipurile membrilor ALDE, căldura cu care i-au felicitat pe botoșăneni invitându-i să ia parte la manifestare, atât în fața instituțiilor administrative, cât și în Piața 1 Decembrie 1918, au generat o întrebare repetată de tineri, vârstnici și copii: de la ce partid sunt dumnealor? Și au aflat de la concetățeni. Pentru că ALDE Botoșani a fost astăzi în mijlocul botoșănenilor pentru a promova românismul și spiritul unionist, demnitatea și valorile românești. Nici cel mai mic simbol politic sau al partidului nu a fost afișat.

Până și tinerii de la Draxini, îmbrăcați în admirabile costume populare, au făcut front comun cu ALDE, tradiția și principiile politice sănătoase devenind un tot unitar. În mijlocul plutonului ALDE Botoșani s-au aflat liderul acestora, Liliana Mincă, vicepreședinții și membrii Biroului Politic Teritorial, dar și reprezentanți din comunele județului.

Au fost împărțite botoșănenilor steagulețe cu simbolurile Centenarului, cocarde și crâmpeie de tricolor cu care participanții la eveniment și-au înnobilat bucuria.

Biroul de presă ALDE Botoșani

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata