Calendar eminescian editat in acest an de Primarie

0 79

Calendar special realizat de Primăria Botoşani  pentru anul 2020. Acesta este dedicat în acest an împlinirii a 170 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. De editarea acestui calendar s-a ocupat Ortansa Albu, funcţionar în cadrul Primăriei Botoşani alături de reprezentanţi ai Memorialului Ipoteşti.

„În acest an instituţia noastră a realizat un calendar dedicat celor 170 de ani care se împlinesc de la naşterea poetului Mihai Eminescu, pentru a consolida legătura care există între Mihai Eminescu şi oraşul Botoşani. Am încercat să aducem elemente noi legate de viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu, atât cât mai pot fi descoperite la o aşa perioadă care a trecut. Calendarul este structurat pe o imagine, o poezie şi un citat din creaţia eminesciană. Noi încercăm să punem bazele unei tradiţii, să facem un calendar, altfel decât cele pe care le vedem în mod obişnuit, în sensul că nu e unul de văzut şi de avut în vedere care sunt datele, ci unul şi de citit, din care să rămânem cu ceva. Asta a fost ideea realizării tuturor acestor ediţii ale calendarului primăriei. Şi, dacă ajungem cu toţii sănătoşi, vom realiza a patra ediţie legată de clădirile de patrimoniu din municipiul Botoşani”, a spus Ortansa Albu.

La această dată, tirajul de 400 de exemplare s-a epuizat. „Aceasta este a treia realizare de calendare, dacă o putem numi aşa. Prima ediţie a fost dedicată personalităţilor născute la Botoşani, iar a doua a fost dedicată bisericilor care există pe teritoriul municipiului şi a treia naşterii poetului Mihai Eminescu. La ediţia aceasta am lucrat cu reprezentanţii Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Emienscu”, cărora vreau să le mulţumesc foarte mult”, a afirmat Ortansa Albu.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata