Cadou special pentru un copil de 4 ani. De ziua lui, Matei a fost în vizită la „colegii lui, pompierii”

Matei împlinește astăzi, 4 ani! De ziua lui a primit cel mai frumos și neașteptat cadou: o vizită la „colegii lui, pompierii”, așa cum afirmă de fiecare data când trece pe lângă sediul ISU Botoșani.

Entuziasmat și cu mari emoții a pășit pe poarta Detașamentului de Pompieri Botoșani, unde era așteptat de eroii lui. După ce a îmbrăcat costumul de protecție, a pornit în cea mai importantă misiune, aceea de a descoperi fascinanta lume a pompierilor.

Autospecialele de intervenție și accesoriile folosite de salvatori, toate au fost studiate, cu atenție, de Matei.

 

Ca bucuria lui să fie deplină, cât timp a vizitat subunitatea, a purtat una dintre căștile de protecție pe care pompierii le folosesc în misiuni și a urcat în autospeciale.

 

Fiind cel mai nou membru al echipei, Matei a avut parte de „botezul focului”, dar și de prima lui misiune de stingere a unui incendiu.

 

Unul dintre cele mai emoționante momente a fost atunci când a sosit tortul, iar Matei și-a pus o dorință :”Să crească mare și să devină pompier”!

 

La mulți ani, Matei! Sperăm ca toate visurile pe care le ai să devină realitate! Te așteptăm în echipa noastră!

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More