Bovină căzută într-un beci salvată de pompieri

0 103

Dispărută de o aproape o săptămână, o bovină a fost găsită, în această după-amiază, într-un beci din curtea vecinului. Proprietarul își pierduse orice speranță că o va mai găsi în viață. Când a fost anunțat că animalul este viu și nevătămat în groapa adâncă de aproximativ doi metri, a încercat să îl scoată din captivitate, dar eforturile lui au fost zadarnice și a sunat după ajutor, la pompieri. S-a întâmplat în localitatea Corlăteni.

 

Un echipaj din cadrul Detașamentului Dorohoi a ajuns, în cel mai scurt timp, la caz. Pompierii au legat bovina cu mai multe furtunuri şi au reuşit să o aducă la suprafaţă. Aceasta nu a fost rănită.

 

Intervenţia, care s-a încheiat în urmă cu puțin timp, a durat aproape o oră.

 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă, acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate și salvarea animalelor din medii ostile vieții.

 

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

 

Informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata