Fed mare
Cos mare
Aldet

Botoșănean trimis în judecata de procurorii DNA după ce a încasat ilegal fonduri europene

0 302

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică, pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 15 iunie 2012- 06 august 2015, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente (adeverințe, declarații pe proprie răspundere, etc.) false prin care atesta că îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile.

Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în cuantum de 177.780 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.

 

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor terenuri ce aparțin inculpatului.

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata