Bani de la bugetul de stat pentru Modern Calor pentru eficientizarea energetică

0 195

Municipiul Botoșani, beneficiarul uneia din cele mai mari sume acordate prin legea bugetului de stat pe anul 2024.

Din totalul celor 554,5 milioane de lei ca sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2024, alocate pentru finanțarea unor cheltuieli curente şi de capital, municipiului Botoșani i-a revenit un fond de 10,4 milioane de lei, fiind a treia cea mai mare sumă de la nivel național, după București și Craiova.

Din totalul primit, 10 milioane de lei vor acoperi partea de cofinanțare în proiectul depus la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) în luna decembrie 2023, privind „Extinderea capacității de producție a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență la S.C. MODERN CALOR S.A. Botoșani”.

Valoarea totală a investiției se ridică la 60 milioane lei (cu TVA), din care 85% reprezintă finanțare nerambursabilă din bugetul de stat prin Programul Termoficare, derulat prin MDLPA.

Proiectul vizează modernizarea și extinderea sursei de producere a energiei termice și electrice, prin achiziția unui nou modul de cogenerare, integrarea sa în sursă, dezafectarea și scoaterea din funcțiune a unor echipamente și imobile vechi, construirea unor noi clădiri, instalații și echipamente, contribuind în acest fel la transformarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) din Botoșani într-un sistem de termoficare mult mai eficient.

„Acest proiect este în conformitate cu Strategia locală de alimentare cu energie termică la nivelul municipiului dar și cu legislația națională și directivele UE referitoare la eficientizarea procesului de producere a energiei termice prin utilizarea cogenerării. Reprezintă o materializare a eforturilor autorității publice locale de a se încadra în strategia europeană de diminuare a emisiilor de gaze cu efect de seră prin asigurarea unei infrastructuri energetice stabile și sigure”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Investiția va duce la creșterea capacității de producere în cogenerare de înaltă eficiență a energiei electrice și termice și, implicit, a veniturilor.

Cosma pentru oameni
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata