Acțiunile pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori continuă în județul Botoșani
Acțiunile pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor de natură penală sau contravențională la regimul silvic, continuă în județul Botoșani.
Doi tineri din Suceava, depistați de polițiști cu peste 8 metri cubi de material lemnos, fără documente
La data de 3 februarie 2024, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29C, în orașul Bucecea, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 33 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta 7,14 metri cubi de cherestea, în valoare de peste 6.000 de lei, fără a deține documente legale.
Tânărul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.
La data de 3 februarie 2024, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul național D.C. 29C, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 29 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta aproximativ un metru cub de material lemnos, fără a deține documente legale.
Acesta a fost sancționat contravențional, iar material lemnos a fost supus confiscării.
Material lemnos fără documente, la Dorohoi
La data de 3 februarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul național, D.N. 29 A, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 27 de ani, din județul Suceava.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta 3,4 metri cubi de mateerial lemnos, fără a deține documente legale pentru întreaga cantitate.
Tânărul a fost sancționat contravențional, iar diferența de material lemnos care nu se regăsea în documente, de peste un metru cub, a fos
t supusă confiscării.