Acțiune uriașă a polițiștilor de la ordine publică în municipiul Botoșani

0 380

În noaptea de 3 spre 4 februarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, însoțiți de polițiști de investigații criminale, polițiști rutieri, polițiștii de la acțiuni speciale, polițiști de investigare a criminalitășii economice și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în municipiul Botoșani.

 

Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 18 :00-02 :00, fiind legitimate peste 200 de persoane, dintre care 20 au fost supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise. De asemenea, au fost dispersate 12 grupuri formate din persoane predispuse la comiterea de fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică și a fost constatată o infracțiune de lovire sau alte violențe, în flagrant delict.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 36.000 de lei, 14 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, în valoare de 3.400 de lei, 2 sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor de a utiliza casa de marcat electronică, în valoare de 11.000 de lei și 77 de sancțiuni pentru abateri la regimul rutier, în valoare de aproximativ 19.000 de lei. 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata