Programul „Traista cu Sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși” lansat în școlile botoşănene

Programul „Traista cu Sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși” lansat în școlile botoşănene.

Programul „Traista cu Sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși”, lansat în 2012, la Iași, de către profesorul universitar Veronica Mocanu, și distins de Comisia Europeană cu Premiul I pentru cel mai bun program de educație pentru sănătatea copiilor – 2020 EU Health Award, este o oportunitate pentru a-i învăța pe copii încă de la vârste fragede să mănânce și să trăiască sănătos.

„Copiii sunt viitorul nostru! Trebuie să ne conjugăm toate eforturile ca aceștia să aibă un start cât mai sigur în viață!
 Doamna profesor, președintele Fundației „Tradiții Sănătoase”, a obținut sprijinul companiei Nestlé, prin programul „Healthier Kids”, și cu ajutorul Consiliului Județean și prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean, proiectul va fi extins și la nivelul județului Botoșani. Educatorii și învățătorii vor putea urma cursuri gratuite de specializare pentru a preda această disciplină la clase și vor primi gratuit materialele suport necesare pentru activitățile cu preșcolarii și elevii din clasele primare.
 În acest context, la sediul Consiliului Județean Botoșani, am găzduit o întâlnire la care au participat: doamna profesor universitar Veronica Mocanu, Nicoleta Tupiță, Nutrition, Health & Wellness Manager Nestlé South East Market, Diana Stanciu, consultant la Public Affairs Solution, inspectorul general adjunct al IȘJ Botoșani, Ciprian Manolache și Cristina Margareta Loghin, inspector școlar pentru a stabili liniile directoare ale viitoarei colaborări și implementarea proiectului în grădinițele și școlile din județ. Ne dorim copii sănătoși și niciun efort nu este prea mare!”, a spus Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.

Datorită preocupărilor școlilor din județul Iași în care s-a desfășurat proiectul „Traista cu sănătate”, prevalența obezității la copii a scăzut de la 16% la 9%.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More