Fed mare
Cos mare
GIF PRO

6 august: Schimbarea la Faţă a Domnului

0 123

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului este numită în popor şi Obrejenia, care semnifică o schimbare, o transformare. De asemenea, i se mai spune Pobrejenia sau Probojeni, cuvânt din slavonă, care înseamnă ceartă.Religios, sărbătoarea se numește Schimbarea la faţă a lui Iisus Hristos sau Transfigurarea Domnului. Evenimentul se referă la momentul în care Iisus Hristos se ruga pe muntele Tabor, iar apostolii au fost martorii care au văzut că faţa Mântuitorului s-a schimbat, strălucind ca un soare, iar hainele sale s-au făcut albe ca zăpada.

Ziua de 6 august prevestește începutul toamnei, zi socotită hotar pentru vară. De la această dată, vremea începe să se schimbe și să se răcească. Schimbarea la Față a Mântuitorului aduce și o serie de obiceiuri și superstiții.

 

Tradiții și obiceiuri de Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus

Pentru că sărbătoarea are loc în timpul postului Sfintei Marii, în ziua Schimbării la Faţă se face dezlegare la peşte. Este una dintre acele zile când cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului.

 

Cei care nu țin această sărbătoare, cine spală haine, se scaldă sau doarme afară, va fi năpădit de păduchi și ploșnițe, se va usca și se va îngălbeni precum florile. Femeile însărcinate, dacă vor ține această zi, vor avea o naștere ușoară, iar copiii vor fi săn ătoși. Este bine ca până la această dată, țăranii să termine de cosit și de adunat fânul. O veche superstiție spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce și crește riscul îmbolnăvirilor. Odată cu Schimbarea la Față a Domnului, toamna începe să-și intre, treptat, treptat, în drepturi. Iarba nu mai crește, păsările se pregătesc să plece spre țările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ, iar frunzele copacilor încep să ruginească.

Dacă în această zi vremea va fi însorită, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată, dar dacă va fi ploioasă, se anunță o iarnă grea, cu ger și multă zăpadă.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata