1 martie andrei

15 incendii la Botoșani, în cele patru zile de ger

0 158

În ultimele patru zile, 15 botoșăneni au avut de suferit nu numai din cauza gerului, ci și a incendiilor care le-au afectat locuințele.

Majoritatea evenimentelor cu foc s-au produs din cauza coșurilor de fum necurățate sau neprotejate termic față de materialele combustibile.

În ciuda temperaturilor scăzute, pompierii botoșăneni au intervenit prompt, reuşind să stingă incendiile înainte ca acestea să producă pagube materiale însemnate.

Coşurile de fum defecte, neprotejate sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani, în sezonul rece şi nu numai.

Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor. De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să aibă grosimea de minim 25 cm. Pe porţiunea din spaţiul podului, coşurile vor fi tencuite şi văruite. Sobele metalice (fără acumulare de căldură) trebuie să fie amplasate pe un postament izolator din cărămidă. Atât sobele metalice, cât şi burlanele vor fi amplasate la distanţă de cel puţin 1 m faţă de pereţii construiţi din lemn, uşi şi alte elemente care se pot aprinde cu uşurinţă. Burlanele sobelor metalice folosite pentru încălzire nu vor fi scoase prin planşee şi acoperişuri combustibile, ci vor fi racordate în mod obligatoriu la coşuri din zidărie de cărămidă. Coşurile, indiferent de construcţia lor, se vor curăţa de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata