Ziua decisivă pentru Ilie Bolojan. Moțiunea de cenzură împotriva guvernului este votată azi
Ziua de marți este decisivă pentru soarta liderilor celor mai importante partide din România: Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan.
Moțiunea de cenzură, intitulată „STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului”, a fost citită săptămâna trecută în plenul reunit al Parlamentului.
Plenul Camerei Deputaților și Senatului în care va fi decisă soarta Cabinetului condus de Ilie Bolojan se reunește de la ora 11.00 iar votul este secret, cu bile.
În timp ce social-democrații sunt convinși că moțiunea de cenzură va trece, chiar cu un scor mare, liberalii spun că „încă” se joacă. iar votul este secret, cu bile
Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR, și semnată de 254 de parlamentari, va fi dezbătută și votată în plenul Parlamentului. Pentru a fi adoptată iar guvernul Bolojan să fie demis sunt necesare 233 de voturi.
Moțiunea are și o miză politică uriașă pentru viitorul liderilor PSD și PNL. Dacă moțiunea trece, Ilie Bolojan este demis și nu mai poate fi propus premier. Dacă moțiunea este respinsă la vot, Sorin Grindeanu va fi cel care va deconta eșecul moțiunii, apropierea de AUR și rămânerea lui Bolojan la Palatul Victoria precum și trecerea PSD în Opoziție cu riscul decuplării partidului de la resursele financiare asigurate de prezența într-un guvern.
Deși la o primă vedere numărul de semnături de pe moțiunea de cenzură pare unul suficient pentru ca aceasta să treacă fără emoții, diferența de 22 de voturi este una fragilă în cazul unui vot unde pot apărea surprize. Moțiunea a fost semnată de 254 de parlamentari de la PSD, AUR, Grupul PACE, POT și parlamentari independenți și neafiliați.







