Zeci de permise reținute și amenzi date de polițiști

0 150

Peste 40 de premise de conducere reținute de polițiști.

De la începutul săptămânii, polițiștii botoșăneni au organizat 15 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 180 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 417 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 290.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 1 de permise de conducere și 11 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiuni, cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Acțiune a polițiștilor rutieri

Polițiștii Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare abaterile săvârșite de pietoni și viteza neregulamentară.

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate aproximativ 70 de autovehicule, iar 30 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, fără rezultate pozitive.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei. Dintre acestea, 18 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea vitezei regulamentare, opt pentru nefolosirea centurii de siguranță, iar trei sancțiuni au fost aplicate pentru abateri comise de pietoni.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More