Zeci de copii din județ au primit cadouri de la femeile social-democrate  

0 101

În pragul sărbătorilor de iarnă, pentru câteva familii din județ a venit Crăciunul cu speranță în suflet și cu ajutor de la semeni

Cei care au cea mai mare nevoie de sprijin au primit vizita doamnelor social – democrate, care le-au adus, pe lângă cadourile pregătite, și un licăr de speranță, ajutându-i astfel să aibă ce pune pe masa de Crăciun.

15 familii cu 30 de copii din Ripiceni, printre care nou – născuți și două persoane singure, dar și alte cinci familii, cu 24 de copii din Prăjeni, au primit vizita vestitorilor Sfintelor Sărbători de Crăciun.

Social-democratele botoșănene nu au venit cu mână goală, ci cu multe urări de bine și cu cadouri bogate pentru copiii de toate vârstele, dar și cu pachete îndestulătoare cu alimente pentru cei mari.

“Moș Crăciun a lăsat la noi câte un cadou pentru fiecare dintre voi și ne-a spus un secret, că ați fost tare cuminți. Sperăm ca sărbătorile acestea să fiți mai veseli și magia Crăciunului să vă însoțească în tot anul care vine”, le-a transmis senatorul PSD Doina Federovici zecilor de copii pe care i-a vizitat alături de colegele sale.

Bucuria și mulțumirea de pe chipul celor care au primit cu adevărat vestirea Nașterii Domnului nu poate fi descrisă în cuvinte iar acest lucru a fost posibil și cu sprijinul președintelui PSD Ripiceni, Elena Cristian și a senatorulului Lucian Trufin, respectiv a viceprimarului comunei Prăjeni, Mihăiță Iftodi, și al coordonatorului asistenților comunitari la nivel județean, inspector al Direcției de Sănătate Publică (DSP), Carmen Hliban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata