Zeci de amenzi pentru nerespectarea legislației în domeniul construcțiilor

0 250

Zeci de amenzi pentru nerespectarea legislației în domeniul construcțiilor.

Ridicarea unor construcții fără autorizație este principala problemă depistată de către polițiștii locali din cadrul Biroului Disciplina în Construcții. În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, polițiștii locali responsabili cu disciplina în construcții au făcut 195 de controale, fiind instrumentate 344 de sesizări și reclamații primite de le cetățeni, reprezentanți ai unor societăți comerciale și de la Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean în Construcții, Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Verificările au evidențiat faptul că 88 de lucrări de construire erau executate fără autorizație. În această categorie intră locuințe, extinderi de locuințe, recompartimentări apartamente, anexe gospodărești, schimbarea destinației unor spații comerciale, amplasare de panouri publicitare. Polițiștii locali au mai stabilit că la patru lucrări de construire nu era respectată autorizația, în timp ce la alte șapte era respectată autorizația emisă de Direcția de Urbanism. La 36 de imobile erau în derulare lucrări care nu necesită autorizație de construire.

Pentru lucrările executate fără autorizație de construire sau care nu respectau autorizația au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 40.000 de lei. Totodată, au fost întocmite 4 documentații în vederea sesizării organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute la art.24 din Legea 50 din 1991, republicată. Au mai fost întocmite și 3 documentații în vederea sesizării instanțelor de judecată pentru neducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.

“Este foarte important ca oricare investiție să fie demarată cu respectarea legii. Am mai declarat și cu alte ocazii – botoșănenii trebuie să știe că nerespectarea legii vine la pachet cu multe probleme și cu cheltuieli suplimentare”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata