Zeci de amenzi date de politisti pentru nerespectarea masurilor de protectie 

0 138

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun. 

Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 5 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 180 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 71 de mijloace de transport în comun. 

Echipele de control au aplicat 77 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 14.000 de lei, dintre acestea, 72 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 5 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea. 

Reamintim, faptul că purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Nerespectarea acestei măsuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 500 și 2.500 de lei. 

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata