Zece masini abandonate vor fi ridicate de Eltrans
Zece mașini abandonate pe domeniul public vor fi ridicate în perioada următoare. Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului, susține că și au fost făcute toate demersurile pentru ridicarea acestor autoturisme fără stăpân. „Ulterior autoturismele vor fi valorificate dacă proprietarii nu le vor revendica. Valorificarea se va face la un centru de colectare specializat așa cum am făcut și cu celelalte patru autoturisme pe care le-am valorificate și am încasat 426 de lei pentru fiecare, bani care au intrat în conturile primăriei. În locul rablelor vor putea fi parcate alte autoturisme, creeînd niște locuri de parcare. Suntem constrânși pe deoparte de proceduri cu termene pe care le respectăm cu rigurozitate pentru a nu putea fi contestați în instanță de către proprietari și de către capacitatea societății Eltrans de a depozita aceste autoturisme”, a spus Cosmin Andrei. În același timp se lucrează și la regulamentul de ridicare a mașinilor abandonate dar care sunt înmatriculate. „În paralel vom demara și procedura pentru autovehicule abandonate, sunt degradate dar au numere de înmatriculare și poate fi identificat proprietarul. Procedura pentru ridicarea celor fără stăpân este diferită față de cea pentru autovehicule abandonate, care au alte proceduri, inclusiv de notificare”, a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.







