Vremea de Paști și de 1 Mai. Temperaturi scăzute și mai multe ploi decât de obicei

0 570

Temperaturile se vor menţine normale perioadei în următoarele patru săptămâni, cu excepția săptămânii 26 aprilie – 3 mai, când va fi mai frig. Va ploua mult în săptămâna 19 – 26 aprilie în vestul țării.

Săptămâna 12 – 19 aprilie: Valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu posibilitatea unei abateri termice ușor pozitive, local în nord-est. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar cu posibilitatea unui deficit local în zonele montane.

 

Săptămâna 19 – 26 aprilie: Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în jumătatea

vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

 

Săptămâna 26 aprilie – 3 mai: Temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, local posibil ușor mai coborâte. Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile

extracarpatice și local în cele centrale și la munte, dar mai ales în cele nord-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

 

Săptămâna 3 – 10 mai: Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor putea fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar local cu o tendință deficitară.

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata