Fed mare
Cos mare
GIF PRO

VIDEO : Sarbatoare la Colegiul Laurian : Vicepremierul Raluca Turcan a fost invitat de onoare

0 639

Sărbătoare la Colegiul Naţional „A.T. Laurian” din municipiul Botoşani. Unitatea marchează în această săptămână 160 de ani de activitate. Manifestările au debutat joi cu manifestarea „Familia Laurianului în sărbătoare”, găzduită de Aula Magna. Vicepremierul Raluca Turcan, fost elevă a colegiului, fiica lui Dumitru Tatarcan, fostul director al Colegiului, Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Toma, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, primarul Cătălin Flutur, viceprimarii Cosmin Andrei şi Marian Murariu, directori de licee, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, foşti elevi şi profesori ai colegiului au răspuns invitaţiei lansate de actuala conducere a unităţii.  Musafirii au fost primiţi de actualii elevi de la Laurian în mod tradiţional cu pâine şi sare.

Debutul acţiunii a fost al membrilor Trupei de teatru „Katharsis”, după care corul „Lauriana” a intonat Imnul Naţional al României, Imnul Uniunii Europene şi Imnul colegiului (versuri eleva Anamaria Rusu şi profesor Alina Diana Rusu, adaptare muzicală Teofan Dascălu). O scurtă istorie a Laurianului a fost prezentată de Membrii Trupei  „Drama Club” au prezentat un scurt moment cu istoria a ceea ce a însemnat Colegiul Laurian în cei 160 de ani de activitat. Mihaela Prăjinariu, directorul Colegiului a fost cea care a luat cuvântul şi a prezentat în câteva cuvinte ce înseamnă unitatea şcolară în învăţământul botoşănean.

 

A luat apoi cuvântul Raluca Turcan care nu şi-a putut stăpâni lacrimile de emoţiile: „Sunt un Laurian, da. Am fost Raluca Tatarcan, am schimbat doar câteva litere și acum sunt Turcan și am ales să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru că oamenii au câteva cărți de vizită în viață. Și una din cărțile mele de vizită este Laurianul. Și pentru că port această carte de vizită, vă mulțumesc. Aș fi venit astăzi chiar dacă nu aș fi fost în funcția pe care o am, am răspuns de fiecare dată când am putut invitațiilor de a fi alături de liceu, de profesori, de elevi și astăzi am aici lângă mine foști profesori, actuali colegi și viitori parteneri zic eu, îi îmbrățișez pe elevii acestei unități „.

Vizibil emoţionat a luat cuvântul primarul Cătălin Flutur un fost elev al Laurian-ului, un fost părinte de elevi ai Colegiului Laurian şi speră un viitor bunic al unităţii botoşănene.

Un alt fost elev al Colegiului Laurian ce a luat cuvântul a fost şi viceprimarul Cosmin Andrei, care a precizat că pe holurile unităţii a cunoscut-o pe cea care urma să îi fie soţie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata