VIDEO Salariații din educație nemulțumiți de măsurile luate de Guvern. Liviu Axinte: „Probabil, vom ajunge la grevă generală”
Nemulțumirile angajaților din sistemul educațional botoșănean au fost prezentate de Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ parlamentarilor în cadrul ședinței de comisie de dialog social de joi.
Acesta susține că în urma măsurilor luate în educație la nivelul județului Botoșani aproximativ 380 de angajați și-au pierdut locul de muncă. Comasarea unităților școlare, suprapopularea claselor sunt printre nemulțumirile semnalate de liderul sindical. Acesta a anunțat că în această situație nu exclude ca și la nivel local să aibă loc acțiuni de protest.
„Ne vom continua acțiunile de protest. Acum, la nivelul capitalei se cere autorizație pentru protest și, probabil, vom ajunge la grevă generală prin luna mai așa cum am făcut în 2023. Este luată în calcul, iar în aceste zile facem chestionarele la nivelul sindicatelor”, a spus Liviu Axinte.
Intervenția liderului LSI







