VIDEO Recomandare ISJ: Elevii să nu primească testări luni și vineri

0 125

Oficialii educației botoșănene au venit cu o serie de recomandări conducerilor unităților școlare odată cu reluarea cursurilor la clasă.

Printre acestea Daniel Botezatu, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean a recomandat ca elevii să lase o perioadă de acomodare în această săptămână dar și evitarea testărilor în zilele de luni și vineri.

„Am sfătuit directorii să aibă discuții cu cadrele didactice și să manifeste o îngăduință în această săptămână și, eventual, și în prima parte a săptămânii următoare, pentru a-i lăsa pe copii, mai ales pe cei din ciclul primar și gimnazial, să se reacomodeze cu școala în format fizic. Am sugerat directorilor să discute cu șefii comisiilor metodice, astfel încât, la o clasă să nu se dea mai mult de două lucrări într-o singură zi. Un alt aspect să se evite să se dea evaluări scrise în zilele de luni și vineri”, a declarat Daniel Botezatu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata